Chilli con carne

De ceva timp îmi lasă gura apă după chilli con carne... şi cum recent am început să-mi răsfoiesc cărţile de bucate am dat peste o reţeta tare simpatică de'a lui Jamie de pe vremea când era mai tânăr, mai voios şi cu idei care ar fi făcut pe oricine să îşi regândească cariera şi să îşi cumpere măcar un şorţ.

Am urmat reţeta întocmai, însă nu m-am putut abţine să nu adaug o foiţă de dafin. Ceea ce recomand însă este să alegi o bucată de carne de vită bună. Ăsta e tot secretul reţetei. Poate fi servită pe loc, dar va fi mai gustoasă  după o zi la frigider când toate aromele s-au întrepătruns. Este delicoasa alături de orez simplu fiert, sau de nişte lipii uşor crocante.

Ah şi încă o chestie: Jamie recomandă cam o lingură, două de pesto de roşii uscate. Eu am găsit o pastă;în Carrefour la un preţ foarte bun - 8 lei, însă vă voi vorbi despre ea într-un post viitor. Vă va ieşi la fel de bun şi fără.


Pentru 4-6 porţii aveţi nevoie de:

  1. Procesul este foarte simplu. Se taie ceapa şi usturoiul mărunt şi se călesc în ulei  pentru 5 minute, sau până când ceapa se înmoaie. Eu am folosit o oală mare, încăpătoare.
  2.  Se adaugă praful de chilli împreună cu chimenul  şi se amestecă bine. Se adaugă carnea tocată şi se lasă la prăjit până când capătă o culoare maronie uniformă. 
  3. Apoi se adaugă conservele de roşii împreună cu scorţişoara, pesto şi o cană de apă. Se potriveşte de sare şi piper (1/2 linguriţă de sare şi piper) şi se adaugă foaia de dafin.
  4.  Când începe să fiarbă, se acoperă şi se lasă la foc mic pentru o oră. Se adaugă fasolele scurse şi clătite şi se mai lasă 30 de minute. S'aveţi poftă!



Labels: , , , ,